Te-aştept să vii în nopţile pustii
În nopţile urâte, reci, întunecoase,
Să nu fiu singură căci în adâncul inimii
O frică absurdă tot continuă să crească.
Vreau să-mi cunoşti dorinţele şi universul,
Să mă ajuţi să-mi regăsesc încumetarea,
Să nu îmi judeci dur, te rog demersul
Să intri în lumea mea, s-accepţi chemarea.
Vreau să mă asculţi, sa îmi cunoşti a mea fiinţă,
Caci eu te vreau nu doar la greu cu mine,
Tu ai rămas în veci a mea dorinţă
Pe care nu o poate înlocui oricine.
Şi nopţile-s mai reci când mă gândesc
Că eşti departe şi nu ştiu nimic de tine
Şi daca-ş vrea să pot să mă opresc
Mereu apari în gândul meu ca o stafie.
Credinţa mă apropie de ale mele vise,
Chiar dacă merg pe străzi cu felinare stinse,
Eu nu renunţ căci asta-r deveni o remuşcare
Un vis urât urmat de-un dor, de-o întrebare!
De ce te-aştept să vii în nopţile pustii?
De ce te-aştept să vii, s-accepţi a mea chemare?
Când eu un semn n-am dat ca-ş vrea să vii
Dar fiecare are o iubire neânplinită până moare.
Căci omu-i muritor, iar în a sa fiinţă
Există cineva care-a rămas doar o dorinţă
Dorinţă ascunsă-n sufletul închis de disperare
Şi timpul trece, dar frica de schimbare nu dispare!
Greşeala e o lecţie, nu o pedeapsă grea
Greşind înveti să n-accepţi pe orcine lângă tine,
Nu te-alarma, dar luptă pentru tot ce-ai vrea
Căci altfel vei rămâne doar cu regrete şi suspine!
Gotişan Tatiana
