E noapte, e
pustiu și plouă neîncetat
E frig, un
frig absurd ce nu vrea să mă lase,
Dar ăsta e
un semn că ai plecat
Și a rămas
pustie casa noastră.
Mă uit la
draperiile din casă, ce par mai sumbre
Cu ochii
umezi stând de dimineață-n pat
Aș vrea să
mă ridic, dar multe umbre,
Al negrului
trecut, mă bântuie prin cap.
Trec ore-n
șir și eu trăiesc prin gânduri
Și dorul ăsta
e un pic ciudat,
Căci
sufletul e plin doar de suspine
Chiar din
momenul când tu ai plecat.
Zâmbesc
mereu, încerc să par mai fericită
Să crezi că
totul mi-a trecut, că am uitat,
Dar sunt un
simplu om, ce încă încerc
În fiecare
dimineață să mă ridic din pat.
Regret că te-am ales pe tine din mulțime
Că am
crezut că poate te-ai schimbat,
Căci lupul
își schimbă blana! cum se zice
Dar nu
devine din copil, așa rapid bărbat.
Încerc să
mă retrag din trista bătălie
Să nu
regret că totuși ai plecat,
Căci ești o mică parte din acea mulțime
Ești parte din trecut, ce merită uitat!
