Revedere

   A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut, pentru că nu am avut cea mai frumoasă despărțire, dar oricum nu am uitat de tine. Mi-ai rămas în gând, în inimă, pentru că o parte din ea o dată a fost a ta, iar acea parte nu a fost completată încă de nimeni. Ne-am revăzut după câteva luni, într-un final am prins curaj să mă întâlnesc iar cu tine, am prins curajul să te privesc iar în ochi și să-ți ascult vocea care și acum îmi dă fiori. Stau acum și mă gândesc și îmi amintesc momentul despărțirii noastre, nu a fost atât de ușor cum crezi, ți-am cerut să fim prieteni și ai zis că nu ar putea exista asta niciodată, probabil în momentul ală nu eram conștientă de ce se întâmplă, dar eram conștientă doar de faptul că orice s-ar întâmpla nu vreau să te pierd. 

Ne-am revăzut după ceva timp, cu gândul că totul a trecut și acum am putea sta și discuta ca doi prieteni, până ai început să te joci în părul meu și trecutul ușor a început să revină, amintirile cu noi zici ca erau o peliculă de film proiectată pe ecranul unei săli de cinematograf. Am încercat să-mi controlez sentimentele și să mă comport de parcă nimic nu s-ar întampla,  voiam să par indiferentă, dar doar  încercam să ascund faptul că sufletul meu a început să urle de dor, de dorul nostru. Vorbeam și râdeam ca doi copii, vorbeam despre noi atât de relaxați, iar apoi mi-ai luat mâna și atingerea ta mi-a făcut corpul să tresară, pentru că corpul meu îi simțea lipsa, atingerea aia o dată mă facea fericită, mă facea să mă simt în siguranță. Deja se facuse târziu, timpul trecea, iar noi eram prinși să povestim ce-am mai făcut în timpul astă când nu am mai vorbit și nu am mai știut nimic unul de altul, pentru că am avut orgoliu. Ți-am zis să plecăm, pentru că deja era trei dimineața, iar tu tot te făceai că nu mă auzi și îmi poveasteai atât de entuziasmat niște întâmplări haioase. Acum îmi dau seama cât de mult ne-au lipsit conversațiile care durau ore întregi, mereu aveam ce să  ne povestim, mi-am dat seama că distanța nu ne-a răcit deloc. Într-un final privirile nostre s-au întâlnit, ne priveam atât de profund, era privirea aia de la care nu puteai să te dezlipești, era privirea aia ce emana iubire, dor, emana fericire. Subit mi-ai strâns mâna și m-ai tras spre tine, iar buzele noastre s-au lipit, îmi era dor de buzele astea calde și moi, îmi era dor de sărutul ăsta apăsat, iar în momentul ăla faptul că am ieșit să discutăm ca doi prieteni nu mai era valid, sentimentele au revenit și nimic nu mai conta. Ne-am sărutat minute în șir, pentru că nu ne mai puteam sătura unul de altul, dacă creierul îmi zicea să mă opresc în minutul ăla, să ies din mașină și să plec, inima mea era plină de fericire. Am cedat inimii, am cedat pentru că nu ai cum să te joci cu dorul și iubirea, nu ai cum să renunți la ceea ce te face fericit.

 Am  decis să plecăm, pentru că deja era destul de târziu, iar tu nu te m-ai opreai din a mă săruta, îmi țineai mâna cu atâta putere încât a început să mă doară puțin. Ne-am oprit, ne-am uitat unul la altul și ne-am zâmbit, paream atât de fericiți. Ne-am dat un ultim pupic și am ieșit din mașină, am ieșit cu inima împăcată pentru că am făcut ce-am simțit în momentul respectiv, nu am niciun regret. Am făcut doi pași și ai strigat „stai”, ai ieșit grăbit din mașină și m-ai luat în brațe, "Doamne, oare chiar se întâmplă asta acum, oare nu e doar un vis", asta îmi suna în minte,  e acea îmbrățișare pe care nu o poți compara cu nimic, îmi lipsea atât de mult și nu aș fi plecat niciodată din brațele alea. Dar e târziu, e patru dimineața, timpul a zburat prea repede, ne-am mai privit o dată și ne-am sărutat, iar finalul serii s-a încheiat cu un „ai grijă de tine”. 

Revedere sau un nou început, așa îi mai zic eu.

 Gotișan Tatiana

 

Iubire și ură

Cred că am înțeles ce este iubirea și ura! Aș putea zice că iubirea este  un sentiment frumos, de-obicei așa îl descrie toată lumea, un sentiment  care te face să-ți pierzi mințile, un sentiment morbid care te face să faci cele mai tari nebunii,  să descoperi o altă latură a personalității tale, o altă lume alături doar de o singură  persoană și să-ți depășești anumite limite. Ura aș putea să o definesc  ca o rană  sau ca  o boală pentru care nu prea există un medicament, încă nu a fost descoperit, pentru că astfel mulți l-ar lua pentru a-și vindeca dezamagirile, poate așa am putea uita mai repede de durere și suferință.

Iubirea te doboară ca o leoaică invincibilă, care ranjește cu dinții ei albi și te atacă când te astepți mai puțin, pentru că în fața ei simți că ești lipsită de putere fizică. Uneori incerci să te ascunzi și să te ferești de această fiară, dar din momentul în care i-ai devenit pradă nu mai reușești  să scăpi prea ușor din vizorul ei. Iubirea e atunci când te uiți la el și îți dai seama că nu ai nevoie de nimic, nu ai mai vrea decât să stai în brațele lui și să dormi liniștită, să profiți de moment până  pleacă, apoi intri într-un coșmar urât, plin de durere și amintiri. Îti dai seama ca atingerea lui iți dă fiori, sărutul lui te înnebunește, iți face  pulsul inimii să crească, iar tu în momentul ăla devii un copil nătâng și stângaci. Iubirea e atunci când stai goală lângă el, fără inhibiții, iar mii de săruturi îți acoperă spatele și umerii calzi, mâna lui se joacă în părul tău, iar tu astfel uiți de tot și torci ca o pisică ghemuită la pieptul lui. Iubirea e atunci când aștepți cu nerabdare sa-l revezi, când  simți că ai fluturași în tot corpul, nu doar în stomac,  fiindcă dorul îți macină sufletul, iar mintea ta nu mai are răbdare să aștepte. Iubirea e atunci când te gândești doar la el, la ce face și cu cine e, e atunci când l-ai suna de 10 ori pe zi doar ca să-i mai auzi puțin vocea, pentru că iubirea e paranoică, copleșitoare de frica de a nu-l pierde și de a nu face ceva greșit,  e atunci când nu știi cum să explici ceea ce simți, stii că e doar o chimie perfectă, o scânteie de unde uneori ar putea ieși un incendiu.

Ura  e o rană care se vindecă cu timpul, pentru ca mereu auzim că timpul le vindecă pe toate, dar uneori nici timpul nu ne mai ajută și lasă o cicatrice pe interior,  e atunci când lacrimile îți curg siroaie pe obraz fiindcă te-ai dezamăgit, totul a fost o minciună și nimic nu te ajută să te reabilitezi. Iubirea și ura pot fi un film cu final fericit sau urât, depinde de unul dintre voi,  e ca o melodie pe care o asculți non stop și te face fericită ori te face să plângi în nopțile târzii când ești singur intr-un colț al casei pustiu, rece, unde te ghemui de durere, nu e o durere fizică, ci una care te macină pe dinăuntru. Iubirea e ca un ceai proaspăt făcut, iar dacă nu ai grijă te frigi rău, iar durearea nu dispare ușor si se tranformă în ură. Iubrea e ca ciocolata, toți iubesc ciocolata, dar ea poati fi prea dulce sau prea amară, depinde de ce ai poftă. Aparențele înșeală, dar nu arată viitorul, astfel nu ai de unde să știi ce va urma.

Ura poate deveni  un refugiu în singuratate, regrete, amintiri, la fel ca ploile reci de toamnă. Se zice că noi ne alegem pe cine să avem alături, noi suntem vinovați de ceea ce se întâmplă în viața noastră, dar nu putem să îi interzicem inimii să iubescă și pe cine. Iubirea e moarte, te uiți la cerul înstelat și îți dai seama că poate nu ai meritat așa ceva, nu întelegi cu ce ai greșit și nu primești niciun răspuns de la cineva, dar uneori nu e nevoie să greșești  ca să se ajungă la ură. Iubirea e ca un fulger care are o viteza uimitoare și nu reușești să te ferești din calea lui, având un efect mortal.

Se zice că timpul vindecă răni, dar nu cred că vindecă și rănile interioare. Uneori timpul nu ne ajută și nu este terapia de care avem nevoie, el trece, se scurge ușor și noi o dată cu el. Atfel iubirea este începutul și ura finalul, așa le definesc eu, sunt cele mai grele sentimente pe care nimeni nu le poate controla.

 Gotișan Tatiana