Chemare

Aud cum strigi, aud din depărtare o chemare

Și-ncerci  să mă găsești,

Și ți-ai rănit și vocea,  plângând de disperare,

Și nopțile au devenit mai reci, iar tu te chinui,

Chiar de dorința ta e atât de-amară,

Eu nu-ți răspund la a ta chemare. 

Tu nu renunți, orgoliul tău e atât de mare,

Încerci să mă readuci la tine iar și iar, te rogi,

De parcă ai avea o boală fără de scăpare.

Te-aud cum  strigi, dar parcă ți-e frică,

Că nu te-aud și tot te rogi la soare,

Să te ajute, să mă regăsești

Căci lumea pentru el e foarte mică,

Iar pentru tine e enorm de mare.

Și valurile se ridică-n zare,

Sunt furioase și lovesc din răsputeri nisipul

Ar vrea să iasă, să plece-n căutare,

Dar se retrag făcând o nouă încercare

Mișcând ușor nisipul, dar fără vre-o schimbare.

Nici nu mai dormi, ai cearcăne, ești obosit,

Te uiți pe geam și nu mai vezi pe nimeni.

Și nici durerea de picior când te-ai lovit,

Nu ai simțit-o,

Te uiți în jos și ești cam amețit,

De parcă ar fi căzut tavanul peste tine.

Ți-au dat năvală amintirile frumoase din trecut

Ți-aduci aminte cât ai fost de fericit,

Când îți zâmbeam, când ne plimbam de mână

Nu am crezut că fericirea are un sfârșit, 

Noi ne vedeam o viață împreună,

Dar visele tu le-ai distrus,

Cu vorbe dulci, dar pline de minciună.

Iubirea noastră a fost atât de mare,

Dar am luptat doar eu și n-am găsit salvare.

Tu m-ai pierdut, la început a fost ușor,

Dar după a devenit un chin lung pentru tine,

Am renunțat să lupt cu-n vis greoi,

Și nu aș vrea să mă întorc, nu are rost

Și nu mă căuta, căci poate așa-i mai bine.

Pentru tine. Pentru mine.