Noi după măști și plini de orgoliu

Mă uit la noi,  suntem atât de aproape unul de altul, dar atât de străini, nici cuvintele nu cred că ar mai avea sens , nu cred că ar putea să ne mai ajute să fim ca înainte. Îți aud respirția grea și bătăile inimii ca un ticăit de ceas ce pare să se grăbească  fără să-i pese de urmări și consecințe, fără să se mai uite pe unde merge și ce lasă în urmă. Ochii nu mai au curaj să se întâlnească, ne evităm atât de subtil chiar dacă suntem atât de aproape, te uiți în jos de parcă ai căuta ceva, de parcă ai alege o frunză din mulțimea de frunze ce au căzut din pomi. E toamnă iar copacii își lasă haina verde și frumoasă și rămân goi, astea sunt urmele timpului. 

 Te uiți cu nerăbdare la culorile semaforului, parcă nu mai ai răbdare și ai vrea să traversezi printre mașini pe culoarea roșie a semaforului, dai impresia că fugi de cineva sau ceva, sau te grăbești undeva. Suntem atât de triști, abia de mai schițăm câte un zâmbet ca să nu se vadă cât de obosiți suntem sau să nu se vadă durerea ce ne macină sufletul, încercăm să ascundem adevăratele sentimente după măști, fiindcă ne e frică de unii oameni și de acțiunile lor. Suntem atât de bine îmbrăcați pe frigul ăsta de toamnă târzie, dar totuși atât de goi și sensibili intr-o lume atât de mare capabilă să ne distrugă vise, unde unele vorbe ne atacă mai rău decât unele acțiuni.

Mâinile ar vrea să se atingă iar, să  simtă căldura sufletului  pe care o emanăm, dar suntem prea preocupați cu telefoanele ce ne fură realitatea, uităm în ce lume trăim. Nu mai există dragoste în stoc, s-a epuizat prea repede  undeva unde nimeni nu știe sau nu vrea să o găsească, e  un sentiment de neprețuit ce poate lăsa urme, de aia unii preferă să fie atât de reci și singuratici. Ne e frică de noi, de sentimentele ce ne-ar putea face să suferim de aia alegem să ne petrecem orele în singurătate, de aia refuzăm să avem pe cineva lângă noi, de aia nu acceptăm criticile și sfaturile, ne e frică de propriile alegeri, de propriile greșeli, ne e frică să mai riscăm. 

Alergăm după lucruri, oamenii nu mai au nevoie de oameni, suntem liberi dar totuși atât de limitați până la primul eșec, când ne dăm seama că avem nevoie de ajutor, dar nu mereu ne dăm seama de consecințele alegerilor noastre și facem aceleași greșeli. Uităm cine am fost și fugim după cele mai frumoase măști după care se ascund niște oameni la fel de goi, suntem atât de sensibili și renunțăm atât de ușor. Suntem prea preocupați de cum arătăm și de ce punem pe noi, eticheta hainei ne face oameni, ne aplică statutul care uneori nu ne aparține. Ne grăbim să judecăm, suntem conduși de inhibiții și stereotipuri care ne fac să aparținem unei anumite categorii, care ne fac să fim răutăcioși cu ceilalți și să facem discriminări. Putem să zicem că cunoaștem mai multe măști decât oameni, pe care incă nu știm să le distingem! Iar noi ne  grăbim fără să ne dăm seama de asta, uităm cine suntem și de ce avem nevoie cu adevărat, ne delectăm cu minciuni și plângem cu fața în pernă aproape în fiecare noapte, iar dimineața ne ascundem cearcănele și ochii obosiți după lentilele ochelarilor, dar oricum nu vrem să facem nici o schimbare, suntem prea încăpăținați și plini de orgliu! 

De câte ori, noi ...

De câte ori noi ne-am iubit,

Dar nu mereu  a  fost adevărat

Eu te-am iubit mereu, și-n diminețile târzii,

Când n-aveam somn și mă gândeam la noi,

Și așteptam nevrotic ziua când urma să vii.

De câte ori noi ne-am iubit,

Cu foc și pasiune, și poate uneori  exacerbat,

Tu îmi dădeai fiori și mă făceai în brațe să îți cad,

Îți simt și-acum parfumul tău pe mine,

Și-ți simt prezența ta pe albul meu cearceaf.

De câte ori tu îmi spuneai că mă iubești,

Dar nu mereu a fost adevărat

Tu mă făceai să uit de tot, de crudele dezamăgiri,

Te simt și-acum cum m-atingeai ușor

Și-mi sărutai umărul gol.

Tu-mi transmiteai un val de fericire,

Pe care-l simțeam când eram numai cu tine,

Părea că ne iubeam și dragostea părea neinfintă

Când îmi zâmbeai erai atât de dur

Tu doar știai să-mi torni otrava cuvenită,

Iar mințile mi le-ai sucit în nopțile târzii.

Nu te-ai gandit la mine, nici la noi,

Ai fost ca trădătorul într-un război

Ai obținut victorie și ai plecat,

Pe mine înjunghiată m-ai lăsat.

Si-acum în suflet rana mi-e deschisă,

Nu se mai vindecă cu nici-un leac.

Noi ne-am iubit, dar cine avea să știe,

Că tu doar scopul tău ți l-ai urmat.

Și m-a  cuprins o ură neinfinită,

Mă uit în jur și văd  cum totul se rotește,

Durerea mă străpunge, mă zdrobește,

Iar noaptea pare atât  de rece și morbidă.

Și trece timpul greu, se târâie-n disperare,

Nu pot să mai aștept , tăcerea ta mă doare,

Te strig, dar nu-mi răspunzi, nu știu ce să mai fac

Mă uit la cer și-ncerc  cu gândul să mă-npac.

Pe față mii de lacrimi se preling șiroaie,

De parca-ș sta cu fața-n picăturile de ploaie,
Nu cred că de la tine doar asta am meritat
De câte ori tu te-ai jurat că nu ești ca și alții
Si după doar cu un zâmbet dulce ai plecat.

Și sufletul meu țipă, dar nu cred că mai are rost,

Am ochii obosiți și nopți la rându fără somn,

Tu te-ai crezut un mare domn,

Dar ai avut principiile unui mare prost!

Gotișan Tatiana

Astazi vorbim despre barbatii care catalogheaza femeiele cum vor ei, pentru ca defapt lor le e frica de femeile puternice si nu stiu sa se comporte...

Imi plac barbatii care catalogheaza femeile cum vor ei (desigur ca in sens figurat, pentru ca nici unei femei nu-i plac barbatii din aceasta categorie), fiindca defapt unor barbati le e frica de femeile puternice...

 In ziua de azi majoritatea barbatilor se plang ca nu-si gasesc jumatatea potrivita sau ca toate femeile sunt la fel, adica ne baga pe toate in aceeasi oala indiferent daca ne cunosc, sau nu ... Auzi mereu acelas raspuns la intrebarea " De ce esti singur (fat frumos)?... Fiindca nu am gasit fata potrivita!/ In ziua de azi e greu sa gasesti o fata ok!" Ce sa zic, s-au cam pierdut Ilianele pentru unii, pacat! 

Deci femeilor, noi suntem problema majora a barbatilor care sunt singurei, noi nu suntem potrivite, noi nu corespundem standartelor lor, pe care de altfel nimeni dintre noi nu le cunoaste, nu am gasit inca lista bunelor maniere intr-o relatie, sorry! Ei nu recunosc ca defapt ei sunt incapabili si nu stiu sa se comporte, ei au devenit domnitele secolului 21 care au nevoie sa fie dadacite, ca daca nu se supara si ne lasa cu seenuri la mesaje si ne parasesc fara sa stim de ce, asta se numeste despartire pe mod silently. Si ghiciti cine e vinovat? noi suntem vinovate de asta femeilor, noi suntem rele ca am suparat adevaratii barbati si au plecat de langa noi! 

Defapt mai bine zis astea cu "Toate femeiele sunt la fel/E greu in ziua de azi sa gasesti o femeie decenta"  sunt niste scuze prin care ei isi dovedeasc barbatia, prin care ei se justifica, incearca sa-si ascunda atitudinea lor aroganta, narcisista si indecisa, atitudinea lor de copii rasfatati pe care nu-i multumesti niciodata cu nimic, comportamentul lor female sau childlike. Deci ei nu incearca sa mentina relatia pe care o au, ei nu incearca sa gaseasca problema din cauza careia nu merge relatia, ei nu incearca sa recunoasca greselile facute, ei nu incearca sa fie barbati puternici, ambitiosi si siguri pe ceea ce-si doresc de la acea relatie, ei nu incearca nimic, iar atunci cand va certati ei nu incearca sa va impacati, ci repejor cauta pe cineva cu care sa ne inlocuiasca, fiindca asta cred ei ca e unica solutie. Iar dupa asta tot noi suntem vinovate, pentru ca bby al nostru a emigrat in bratele altei femei dupa prima cearta. 

Femeilor noi suntem vinovate ca in ziua de azi nu mai merge nici-o relatie, deci noi suntem o problema la nivel global pentru ca unii barbati sunt singuri, noi suntem prea rele, neadecvate si nu suntem devotate.  Femeilor lor le e frica de noi, pentru ca nu ne subordonam total lor, pentru ca stim sa fim puternice, stim ce vrem, pentru ca noi stim sa gasim iesiri din situatii, iar uneori stim sa traim si singure, pentru ca stim sa fim independente. 

Barbatii incapabili mereu o sa se planga pentru ca defapt ei nu stiu adevaratul sens al acestui cuvant "barbat", poate ca unii sunteti buni la pat, dar nu si in viata de zi cu zi care e mult mai importanta, cluburile si bauturile scumpe nu sunt adevaratele principii cu care credeti voi ca dobanditi un status bun in ochii femeilor. Unii stiu sa vorbeasca mult, au  talent la asta, bravo, dar din pacate de la vorba pana la fapte e cale lunga si grea, ceea ce dovedeste ca defapt voi sunteti vinovatii unei relatii esuate. 

Deci haideti sa concretizam, barbatii astea care nu stiu care e scopul lor in viata si zic ca toate femeile sunt la fel, imi pare rau pentru voi ca nu ati stiut sa mentineti o relatie si ati fost nevoiti sa umblati dupa sau pe sub fustite prin tot tinutul, ceea ce v-a si afectat putin creierii pentru ca v-a cam tulburat mintile si nu mai stiti ce e cu voi. Barbatul adevarat are o singura femeie cu care stie sa se comporte, stie sa-si asume alegerea facuta, barbatul adevarat stie sa-si argumenteze si sa-si explice o alegere, barbatul adevarat stie cum sa pretuiasca o femeie, el nu se plange si nu pune etichete presupuse! Barbatul adevarat nu profita de femei ca sa dovedeasca ca el poate avea pe oricine, oricand, iar apoi vezi Doamne ca nu mai gasesc femei bune ei! Barbatul adevarat e cu o femeie de la inceput pana la sfarsit, la bine, cat si la rau, ei nu fug de griji si obligatii. 

Deci, aveti grija dragii nostrii ca boomerangul loveste mult mai dureros! Aveti grija de voi, iar noi va asteptam sa va maturizati si sa va treaca supararea!


                                                Gotisan Tatiana

Un rezumat al vieții

Ne jucăm mereu în dragoste,

Cântăm și plângem în acelaș timp,

Ne îndrăgostim și suferim,

Murim chiar dacă continuăm să trăim.

Rănim și nu ne pasă,

Plecăm fără să mai oferim o șansă

Trecem peste orice cu ochii închiși,

Presați de greutăți și umiliți.

Iubim pe cine nu ne vrea

Și ignorăm un suflet ce niciodată nu ne-ar lăsa,

Suferim din orgoliu

Iubim făra să simțim,

Ignorăm și încercăm să supravețuim.

Căutăm un sens în viață,

Ne mințim că dragostea-i frumoasă,

Ne lăsăm mințiți

Visăm cu ochii deschiși.

Îi ascultăm pe toți și ne dezamăgim

Uităm cine am fost și cine vrem să fim,

Plecăm  fără să ne mai uităm în trecut

Ne regăsim după ce-am suferit foarte mult.

Pierdem timpul și suntem de noi nemulțumiți

Pierim, murim de oameni și de timp striviți.

                                 Gotișan Tatiana

Nu căuta fericirea într-un om care nici măcar nu-ți dă definiția corectă despre ce este iubirea

            

            Nu căuta fericirea într-un om care nici măcar nu-ți dă definiția corectă despre ce este iubirea. Nu te minți că nu vei mai găsi pe nimeni, pe care să-l iubești atât de mult. Nu te minți că nu vei mai găsi pe nimeni alături de care să simți și să traiești acele senzații nebune de dragoste.  Nu te minți că poate mâine se va schimba ceva și nu-ți va mai greși niciodată. Nu-l ierta prea des, astfel îi va fi mai ușor să greșească în continuare, știind că oricum nu va avea nimic de pierdut. Nu trăi cu iluzia că vei pierde totul odată cu plecarea lui și că sufletul tău o să moară. Universul tău nu se învârte doar în jurul lui, sunt multe stele pe cer, la fel sunt și mulți oameni pe pamânt, nu ar fi el ultimul, dacă nu îți arată că te iubește înseamnă că  nu e el persoana predestinată. Într-o zi va veni și acea persoana care îți va defini iubirea adevarată, atunci vei întelege diferența dintr-o relație în care iubește doar unul și una în care e o iubire împărtășită.

                Într-o relație ambii trebuie să iubească, nu încerca să iubești pentru doi, crezând că astfel vei salva relația “voastră” . O iubire nempărtășită nu prea are șanse să fie salvată. Într-o zi oricum va pleca și din voi doi tu vei fi aia care va suferi cel mai mult. Ai citit prea multe cărți sau ai văzut prea multe filme, ai observat că orice poveste de dragoste are un final fericit, dar până la acel final există multă dramă și suferință. Intotdeauna trebuie să ai răbdare și să faci o alegere bună, nu ai de ce să te grabești când vine vorba de tine și soarta ta. Dezamăgirea doare, dar  știi că această schimbare care te-ar putea durea acum, te-ar putea face fericită mai târziu. Mai bine mai târziu decât niciodată.

                  Sentimenetele pe care le simți contează foarte mult, uneori ajungi  să iți dai seama că ai pierdut timp alături de o persoană care nu merita asta, timpul are valoare. Nu e târziu niciodată să faci schimbări în viața ta, orice greșeală are o lectie. Da "greșeală” îi poți zice unei astfel de relație . Nu-ți fie frică de singuratate dacă și asta ar fi un motiv care te-ar ține legată de el. Uneori e mai frumos să fii singură, decât într-o relație toxică care încet-încet te omoară din interior. Încearcă să fii sinceră cu tine, nu te lăsa mințită de aparențe și frică. 
                                                                   
                                                          Gotișan Tatiana 

Hai, să ne iubim

Hai să ne iubim …

În mașină, în tren , în avion

Hai să ne iubim oriunde suntem,

În patul meu sau al tău

Îndiferent de situație și locul unde ne aflăm.

Hai să ne iubim pe muzica ta sau a mea,

Hai să ne iubim în văzul tuturor

Sau să ne ascundem undeva,

Hai să ne iubim ținându-ne de mână

Hai să ne iubim și să uităm de tot, de întreaga lume.

Hai să ne iubim în viața asta, că alta nu o să mai avem,

Hai să ne trăim visul sau să încercăm să-l creem,

Hai să ne iubim în ploi

Hai să ne iubim în vânt sau sub soare  

Sau în miez de noapte, în albastra mare.

Hai să ne iubim și când dormim,

Hai să nu pierdem timpul,

Hai sa ne iubim si când gătim

Dimineața și seara,

Hai să ne iubim încet să nu ne grăbim.

Hai să ne iubim pe cearceaful alb, rece de catifea,

Hai să ne iubim cu griji  sau fără griji,

Hai să ne iubim să nu uităm ce-i dragostea,

Hai să ne trăim poveastea

Și tot mai mult să ne iubim.

                                                               Gotișan Tatiana

Suflet și chin

    

    Da, recunosc, sunt nefericită. Sunt nefericită, dar totuși încerc să merg zâmbind mai departe, pe un drum fară sfârșit! Sunt nefericită, deoarce mă simt singură intr-o lume atât de străina și rece, o lume materialistă. Mă simt inutilă, mă simt străină pe acest pământ, mă simt o pată invizibilă pe lângă care toți trec fară să o observe. Mereu sunt tacută, ochii îmi sunt triști nu mai au aceeași sclipire vie, o ceață albă și deasă i-a acoperit, sufletul este măcinat de o durere apăsatoare, insuportabilă, de o frică chinuitoare. Mă bântuie  mereu mii de gânduri, mai ales în nopțile pustii, străpunse de întuneric când încerc să adorm, mii de gânduri, diverse, uneori înfricoșătoare, gânduri prin care încerc să găsesc o soluție de evadare din această stare sumbră. Mereu am încercat să găsesc în orice un pic de fericire, dar fericirea nu o gasești în orice sau în oricine. 

    Fericirea e atunci când  zâmbești  din inimă, nu putem considera fericirea  o mască care ascunde un chip înecat în lacrimi, obosit, o inimă mai mult moartă decât vie. Fericirea e atunci când ai cui să-i împărtăși bucuriile, rezultatele, succesul, dar si necazurile, atunci când există cineva care să te motiveze că merită să lupți pentru ceea ce vrei.  Fericirea e atunci când telefonul iți sună și sparge liniștea țipătoare. Fericirea e atunci când cineva te ajută să rezolvi o problemă, atunci când primești un sfat , iar un obstacol nu ți se mai pare chiar atât de greu de trecut. Fericirea e atunci când primești un cadou fară motiv, e atunci când primești ajutor de la cineva, e atunci când zâmbești sincer.

     Sunt singură fiindcă nu am pe nimeni cu adevărat, toți sunt preocupați de alte treburi, iar eu nu vreau să fiu o preocupare pentru cineva care m-ar considera o povară  incapabilă să se descurce în această lume monotonă. Sunt singură fiindcă nu am avut un tată care să aibă grijă de mine, un tată care să mă iubească, să-mi ofere o copilarie frumoasă, să mă  protejeze în această lume hapsână. Mama a fost și este unica ființă care mă motivează să cred că viața este și frumoasă, dar și ea este departe, o distanță enormă ne desparte. Sunt singură și multe nopți am adormit cu fața lipită de pierna udă de  lacrimi, bântuită, chinuită de întrebări și căutând  răspunsuri. Sunt singură ca un pisic rătăcit, disperat, abandonat care caută afecțiune și plânge neîncetat. Sunt singură la început de drum, fără nici o susținere. 

    Am încercat să fiu puternică, răbdătoare, pozitivă, dar viața mi se pare din ce în ce mai dură! Am încercat să zâmbesc provocărilor îmbătându-le cu speranțe și vise. Am încercat să par un om puternic, am încercat să lupt cu singuratatea, dar am înțeles că neavând pe nimeni cu adevărat, singuratatea e o luptă fară sfârșit, o luptă din care nu pot ieși. Am ințeles că unica soluție e să mă retrag în umbra ei! 

     
                                                          Gotișan Tatiana

Dependență sau plăcere (1)

Ce este cafeaua? Dependență sau plăcere?

Pentru mine cafeaua este o băutură dulce-amăruie care mă face să mă simt mai bine oricând , oriunde o beau.

Eu beau mereu cafea, în fiecare dimineață, seară, când ies în oraș, când vorbesc la telefon, mă uit la film, când mă simt obosită sau când am poftă, indiferent de oră. Cafeaua îmi dă viață atunci când sunt extrem de extenuată, ea îmi absoarbe oboseala și toate gândurile negative, mă face fericită.  Ador gustul ei dulce-amărui și nu l-aș înlocui cu nimic altceva, aș putea să nu mănâc nimic toată ziua, dar nu aș rezista să nu beau cel puțin o cafea. Culoarea ei de un negru demonic îl combat cu laptele care îi mai absoarbe din gustul amar și îi dă o culoare mai veselă. Aroma ei mă trezește oricât de adormită aș fi, mă aduce la realitate, de dimineață aroma ei este cel mai plăcut parfum care bântuie prin toată casa, este un miros plin de amintiri și plăceri. Cafeaua a devenit un drog, iar eu nu aș rezista fară să-mi iau doza necesară, doza cu care m-am obișnuit deja de câțiva ani!

Cafeaua a fost și motivul primei noastre întâlniri. Întâlnirea pe care nu o voi uita niciodată, ziua aia a fost una dintre cele mai frumoase, dar din care am rămas doar cu amintiri si o cafea.

Deci, dependență sau plăcere, ce este cafeaua?

                                                                Gotișan Tatiana 

Încă un vis

Te simt cum iar tresari după o noapte zbuciumată,

Tu mă privești și te strecori ușor,

Sub plapumă și-mi strângi cu forță mâna caldă

Și-acoperi locul  gol și rece dintre noi.

Tu mă săruți ușor și-mi dai un fir de păr din ochi,

Sărutul tău îmi dă iar forță pentru o zi întreagă.

Te uiți cu ochii obosiți și păru-ți stă vâlvoi,

Iar zâmbetul nu îți dispare de pe față niciodată.

Și barba ta țepoasă mă gâdilă ușor pe față,

Te-ai ghemuit ca un pisoi în ale mele brațe.

Dar mă trezesc brusc, deja afară-i dimineață,

Iar tu ai fost încă un vis, ce s-a pierut in ceață.

                                             Gotișan Tatiana