Suflet și chin

    

    Da, recunosc, sunt nefericită. Sunt nefericită, dar totuși încerc să merg zâmbind mai departe, pe un drum fară sfârșit! Sunt nefericită, deoarce mă simt singură intr-o lume atât de străina și rece, o lume materialistă. Mă simt inutilă, mă simt străină pe acest pământ, mă simt o pată invizibilă pe lângă care toți trec fară să o observe. Mereu sunt tacută, ochii îmi sunt triști nu mai au aceeași sclipire vie, o ceață albă și deasă i-a acoperit, sufletul este măcinat de o durere apăsatoare, insuportabilă, de o frică chinuitoare. Mă bântuie  mereu mii de gânduri, mai ales în nopțile pustii, străpunse de întuneric când încerc să adorm, mii de gânduri, diverse, uneori înfricoșătoare, gânduri prin care încerc să găsesc o soluție de evadare din această stare sumbră. Mereu am încercat să găsesc în orice un pic de fericire, dar fericirea nu o gasești în orice sau în oricine. 

    Fericirea e atunci când  zâmbești  din inimă, nu putem considera fericirea  o mască care ascunde un chip înecat în lacrimi, obosit, o inimă mai mult moartă decât vie. Fericirea e atunci când ai cui să-i împărtăși bucuriile, rezultatele, succesul, dar si necazurile, atunci când există cineva care să te motiveze că merită să lupți pentru ceea ce vrei.  Fericirea e atunci când telefonul iți sună și sparge liniștea țipătoare. Fericirea e atunci când cineva te ajută să rezolvi o problemă, atunci când primești un sfat , iar un obstacol nu ți se mai pare chiar atât de greu de trecut. Fericirea e atunci când primești un cadou fară motiv, e atunci când primești ajutor de la cineva, e atunci când zâmbești sincer.

     Sunt singură fiindcă nu am pe nimeni cu adevărat, toți sunt preocupați de alte treburi, iar eu nu vreau să fiu o preocupare pentru cineva care m-ar considera o povară  incapabilă să se descurce în această lume monotonă. Sunt singură fiindcă nu am avut un tată care să aibă grijă de mine, un tată care să mă iubească, să-mi ofere o copilarie frumoasă, să mă  protejeze în această lume hapsână. Mama a fost și este unica ființă care mă motivează să cred că viața este și frumoasă, dar și ea este departe, o distanță enormă ne desparte. Sunt singură și multe nopți am adormit cu fața lipită de pierna udă de  lacrimi, bântuită, chinuită de întrebări și căutând  răspunsuri. Sunt singură ca un pisic rătăcit, disperat, abandonat care caută afecțiune și plânge neîncetat. Sunt singură la început de drum, fără nici o susținere. 

    Am încercat să fiu puternică, răbdătoare, pozitivă, dar viața mi se pare din ce în ce mai dură! Am încercat să zâmbesc provocărilor îmbătându-le cu speranțe și vise. Am încercat să par un om puternic, am încercat să lupt cu singuratatea, dar am înțeles că neavând pe nimeni cu adevărat, singuratatea e o luptă fară sfârșit, o luptă din care nu pot ieși. Am ințeles că unica soluție e să mă retrag în umbra ei! 

     
                                                          Gotișan Tatiana

Dependență sau plăcere (1)

Ce este cafeaua? Dependență sau plăcere?

Pentru mine cafeaua este o băutură dulce-amăruie care mă face să mă simt mai bine oricând , oriunde o beau.

Eu beau mereu cafea, în fiecare dimineață, seară, când ies în oraș, când vorbesc la telefon, mă uit la film, când mă simt obosită sau când am poftă, indiferent de oră. Cafeaua îmi dă viață atunci când sunt extrem de extenuată, ea îmi absoarbe oboseala și toate gândurile negative, mă face fericită.  Ador gustul ei dulce-amărui și nu l-aș înlocui cu nimic altceva, aș putea să nu mănâc nimic toată ziua, dar nu aș rezista să nu beau cel puțin o cafea. Culoarea ei de un negru demonic îl combat cu laptele care îi mai absoarbe din gustul amar și îi dă o culoare mai veselă. Aroma ei mă trezește oricât de adormită aș fi, mă aduce la realitate, de dimineață aroma ei este cel mai plăcut parfum care bântuie prin toată casa, este un miros plin de amintiri și plăceri. Cafeaua a devenit un drog, iar eu nu aș rezista fară să-mi iau doza necesară, doza cu care m-am obișnuit deja de câțiva ani!

Cafeaua a fost și motivul primei noastre întâlniri. Întâlnirea pe care nu o voi uita niciodată, ziua aia a fost una dintre cele mai frumoase, dar din care am rămas doar cu amintiri si o cafea.

Deci, dependență sau plăcere, ce este cafeaua?

                                                                Gotișan Tatiana 

Încă un vis

Te simt cum iar tresari după o noapte zbuciumată,

Tu mă privești și te strecori ușor,

Sub plapumă și-mi strângi cu forță mâna caldă

Și-acoperi locul  gol și rece dintre noi.

Tu mă săruți ușor și-mi dai un fir de păr din ochi,

Sărutul tău îmi dă iar forță pentru o zi întreagă.

Te uiți cu ochii obosiți și păru-ți stă vâlvoi,

Iar zâmbetul nu îți dispare de pe față niciodată.

Și barba ta țepoasă mă gâdilă ușor pe față,

Te-ai ghemuit ca un pisoi în ale mele brațe.

Dar mă trezesc brusc, deja afară-i dimineață,

Iar tu ai fost încă un vis, ce s-a pierut in ceață.

                                             Gotișan Tatiana