Povestea noastră

Mă uit la tine, iar zâmbetul tău îmi dă culoare,

Întreaga lume îmi pare acum o maximă splendoare,

Și când m-atingi ușor în corp mi-apar vibrații,

Mă simt de parcă aș trăi cele mai tari senzații.

Buzele tale calde sunt dulci și-atât de fine,

De parcă ar fi fost  date cu miere de albine,

Și când mă strângi ușor la piept tu îmi șoptești:

- Mă pierd, văzând cât de frumoasă ești!

Mă ții mereu de mână, iar eu mă simt în siguranță,

M-am rătăcit în lumea ta, din care nu aș vrea să ies,

Tu mă săruți non stop pe ochi, obraji, urechi și față,

De parcă ți-ar fi frică să mă pierzi.

Te uiți la mine de parcă ar fi ultima dată,

Te joci cu grijă și-ți răsucești un deget ușor în părul meu,

Când vine timpul să ne despărțim îmi zici de fiecare dată,

C-am devenit un drog și viața ta depinde acum de el.

Mi-ai zis de-atâtea  ori c-am devenit un gând bântuitor,

Și-ți dau putere să mergi tot mai departe,

Ai vrea s-aprofundăm de mână-n viitor,

Să fim ca o poveste inspirată dintr-o carte.

                                                              Gotișan Tatiana 

Peronul pustiit

Te-aștept, crezând că dacă nu vii azi, poate vii mâine,

Te-aștept în gară pe peronul pustiit,

Te-aștept căci ai promis să te întorci chiar mâine,

Iar dragostea nebună  nu s-a risipit.

Și fiecare tren din care nu cobori devine un regret,

Iar eu nu-mi pierd speranța, continui să te-aștept,

Trec zile, nopți și-n minte se adună mii de gânduri,

Iar visele se prăbușesc purtate ușor de vânturi.

Iar ploaia a-nceput și vântul șuieră schimonosit

Și picăturile reci de toamnă se-aud cum cad grăbite,

Ar fi un semn? ar trebui să plec? căci timpul e grăbit

Trec zile, nopți și acele ceasornicului nu pot fi oprite.

Și cerul și-a pierdut culoarea vie, albastră-

A fost pătruns de norii negrii, plumburii

Mă-ntorc dezamăgită, încet spre pustiita casă,

În care voi găsi doar poze și frumoasele-amintiri.

Merg singură prin picăturile de ploaie rătăcite,

Și felinarele  par triste, cu o lumină estompată  

Mă simt de parcă înca viața mea  ar fi unită

De lumea ta, din care acum nu mai fac parte.

Trec zile, nopți și soarele revine ușor pe strada noastră,

Iar trenurile vin și pleacă, fară-al tău răspuns,

Tu ai plecat stiind că te astept, dar nu-mi mai pasă,

Că poate într-o zi vei apărea în gară, pe peronul pustiit.

Mi-e dor de noi

Când telefonul sună eu tresar,

Dar nu ești tu și zambetu brusc îmi dispare,

Tu ai plecat și n-ai lăsat nici un mesaj,

Că poate te întorci la răsărit de soare.

Cât îmi doresc  să te revăd din nou,

Mi-e dor de noi, mi-e dor de tine,

Mi-e dor de clipele frumoase petrecute-n doi,

De ochii tăi căprui, ce mă priveau numai pe mine.

Mi-e dor de nopțile când în brațe ne țineam,

Când îmi dadeai mesaj de noapte bună,

Căci doar așa în siguranță mă simțeam,

Și  fericită adormeam cu telefonu-n mână.

Mi-e dor să te privesc iar ore-n șir,

Căci nu mă saturam nicicând de tine,

Noi ne iubeam și ne juram iubiri,

Dar ai luat tot ce-a fost frumos cu tine.

Mi-e dor, mi-e frig, răceala nopții mă cuprinde,

Nu vreau să mă gândesc ce poate fi în viitor,

Iubirea nu se cumpără sau vinde,

Și nu o poți găsi în orice trecător.

Mi-e dor și vreau s-adorm iar fericită,

Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi,

Eu doar cu tine mă simțeam nebună și iubită,

Și-aș da orice să fim iar amândoi.

Chemare

Aud cum strigi, aud din depărtare o chemare

Și-ncerci  să mă găsești,

Și ți-ai rănit și vocea,  plângând de disperare,

Și nopțile au devenit mai reci, iar tu te chinui,

Chiar de dorința ta e atât de-amară,

Eu nu-ți răspund la a ta chemare. 

Tu nu renunți, orgoliul tău e atât de mare,

Încerci să mă readuci la tine iar și iar, te rogi,

De parcă ai avea o boală fără de scăpare.

Te-aud cum  strigi, dar parcă ți-e frică,

Că nu te-aud și tot te rogi la soare,

Să te ajute, să mă regăsești

Căci lumea pentru el e foarte mică,

Iar pentru tine e enorm de mare.

Și valurile se ridică-n zare,

Sunt furioase și lovesc din răsputeri nisipul

Ar vrea să iasă, să plece-n căutare,

Dar se retrag făcând o nouă încercare

Mișcând ușor nisipul, dar fără vre-o schimbare.

Nici nu mai dormi, ai cearcăne, ești obosit,

Te uiți pe geam și nu mai vezi pe nimeni.

Și nici durerea de picior când te-ai lovit,

Nu ai simțit-o,

Te uiți în jos și ești cam amețit,

De parcă ar fi căzut tavanul peste tine.

Ți-au dat năvală amintirile frumoase din trecut

Ți-aduci aminte cât ai fost de fericit,

Când îți zâmbeam, când ne plimbam de mână

Nu am crezut că fericirea are un sfârșit, 

Noi ne vedeam o viață împreună,

Dar visele tu le-ai distrus,

Cu vorbe dulci, dar pline de minciună.

Iubirea noastră a fost atât de mare,

Dar am luptat doar eu și n-am găsit salvare.

Tu m-ai pierdut, la început a fost ușor,

Dar după a devenit un chin lung pentru tine,

Am renunțat să lupt cu-n vis greoi,

Și nu aș vrea să mă întorc, nu are rost

Și nu mă căuta, căci poate așa-i mai bine.

Pentru tine. Pentru mine.

Tu decizi ... Tu alegi ... Doar tu ştii ce vrei şi cine vrei să fii...

    

      Uneori cazi fară a mai avea curajul şi speranţa că merită să te ridici. Gândurile curg cum curge apa în gârlă, te scufunzi într-o meditaţie profundă şi analizezi cea mai bună soluţie spre un nou început sau o continuare mai frumoasă. Te gândeşti că poate ai avea nevoie de o pauză, ai  avea nevoie de timp sau poate ai avea nevoie de cineva anume, de susţinerea lui, dar nu trebuie să renunţi niciodată. Te gândeşti că poate ai nevoie de o plimbare sau de puţină singuratate, intr-o mică cameră întunecată.  Nopţile par din ce în ce mai lungi, zgomotul nesemnificativ de pe stradă te deranjează din ce în ce mai tare, lumina felinarului din geam îţi pare mai puternică decât în nopţile precedente. Încep să apară vise uneori frumoase, alteori urâte, tu care nu visai niciodată îţi dai seama ca eşti năvălit de cel putin trei vise pe noapte, uneori îţi dai seama că poate e de la ceea că dormi prea puţin noaptea, sau poate de la dorul nebun care te înbolnăveşte, poate e de la stres sau tristeţe.  Dorul care te străpunge fiindcă n-ai mai văzut demult pe cineva drag, departerea, lumea necunoscută în care să te simti absentă e şi asta o problemă. Te stresezi dimineţile când te trezeşti devreme, încerci sa decizi cu ce să te îmbraci  asta fiind o problemă '' majoră'' zilnică pentru oricine, te uiţi la meteo, încercând să te decizi mai repede şi vezi şi dacă ai nevoie de o umbrelă, dar uneori şi aştia de la meteo mint, te trezeşti ca afară ploua iar la meteo la acea oră ai văzut acum 2 ore în urmă că v-a fi soare şi +27 C. Te uiţi dacă mai ai timp şi pentru o cafea, iar apoi mergi la serviciu. Te simţi absentă într-o lume reală când te uiţi în jur, îi vezi pe unii somnoroşi, îngânduraţi, unii cu zâmbetul pe faţă, iar liniştea este spartă de câteva ori doar atunci când se anunţă următoarea staţie de metrou. Fiecare are câte o problemă, un gând năucitor care-l bântuie, nu înseamnă că dacă vezi pe cineva fericit e un om fară probleme, e om  împlinit sufleteşte, poate el abia de se abţine să nu plângă în prezenţa oamenilor. Orice problemă are o rezolvare, să cedezi nu e cea mai bună soluţie, asta nu înseamnă că problema a dispărut sau că nu există o soluţie pentru diminuarea ei, doar putină rabdare, efort şi încredere în sine.  Uneori încerci să rezolvi totul singur, refuzi să asculţi sfaturile, părerile altora, crezi că astea poate nu te-ar ajuta in nici-un mod sau n-ar duce spre bine, te gândeşti, analizezi totul foarte precaut, dar tot confuz rămâi. Încerci să adormi noaptea liniştit, dar mintea este năvălită de micile probleme chinuitoare, ochii îi ţii închişi, încerci să adormi dar mintea îţi este conştientă de tot ce se întamplă în jur. Disperarea nu ar trebui să te frământe, doar gândeştete la cele mai bune soluţii. Răul dispare atunci când mintea gândeşte pozitiv,  nu ignora sfaturile celor din jur, un sfat nu te poate distruge, ascultă-i pe unii ce zic dar procedează cum stii tu că e mai bine, nu fii pesimist. Viaţă e ca un joc, trebuie să lupţi pentru fericirea şi destinul tău, cu cât depăşeşti mai multe etape cu atât devii mai puternic, doar neîncrederea în sine te poate distruge. Tu decizi ... Tu alegi ... Doar tu ştii ce vrei şi cine vrei să fii ...

Somnul lung

S-a strecurat in suflet acea durere angoasa,

S-a strecurat usor in  minte, in carne si in oase

Si ma sufoc , ma simt ca pasarea inchisa singura in plasa,

Ce isi asteapta fara de sperante moartea dureroasa.

Nu pot deja sa ma gandesc la viata, la iubire

Eu ma gandesc la somnul strans ce ma v-a duce-n nemurire,

Si o durere de stomac mereu m-apasa  furioasa,

Cand ma gandesc la suferinta ce continua sa creasca nemiloasa. 

Simt lipsa, departare, tradare si minciuna,

Nu simt nici dragoste, déjà nu simt nici ura,

Nici ca traiesc nu simt, nici macar alinare

O urma de cutit ar fi sau nu ar fi o rezolvare?

O viata-n care simt ca nu traiesc, ca nu exist,

Ma  uit in jur si  nu  cunosc pe nimeni

As vrea sa fug departe si intr-un loc de tot sa ma ascund,

Sa stiu ca poate asa va fi mai bine, o lume fara mine.

Si cad usor in somnul lung ce ma va duce-n departare,

Un somn in care suferinta  nu exista, ea  brusc dispare.

Si ploua,  ma uit pe geam cum picaturile usor dispar in zare

Cum soarele s-ascunde dupa norii grei

Si  maine e o noua zi, o zi in care poate iar apare.

Dorinţă grea

Te-aştept să vii în nopţile pustii
În nopţile urâte, reci, întunecoase,
Să nu fiu singură căci în adâncul inimii
O frică absurdă tot continuă să crească.

Vreau să-mi cunoşti dorinţele şi universul,
Să mă ajuţi să-mi regăsesc încumetarea,
Să nu îmi judeci dur, te rog demersul
Să intri în lumea mea, s-accepţi chemarea.

Vreau să mă asculţi, sa îmi cunoşti a mea fiinţă,
Caci eu te vreau nu doar la greu cu mine,
Tu ai rămas în veci a mea dorinţă
Pe care nu o poate înlocui oricine.

Şi nopţile-s mai reci când mă gândesc
Că eşti departe şi nu ştiu nimic de tine
Şi daca-ş vrea să pot să mă opresc
Mereu apari în gândul meu ca o stafie.

Credinţa mă apropie de ale mele vise,
Chiar dacă merg pe străzi cu felinare stinse,
Eu nu renunţ căci asta-r deveni o remuşcare
Un vis urât urmat de-un dor, de-o întrebare!

De ce  te-aştept să vii în nopţile pustii?
De ce te-aştept să vii, s-accepţi a mea chemare?
Când eu un semn n-am dat ca-ş vrea să vii
Dar fiecare are o iubire neânplinită până moare.

Căci omu-i muritor, iar în a sa fiinţă
Există cineva care-a rămas doar o dorinţă
Dorinţă ascunsă-n sufletul închis de disperare
Şi timpul trece, dar frica de schimbare nu dispare!

Greşeala e o lecţie, nu o pedeapsă grea
Greşind înveti să n-accepţi pe orcine lângă tine,
Nu te-alarma, dar luptă pentru tot ce-ai vrea
Căci altfel vei rămâne doar cu regrete şi suspine!
 




                                                                                Gotişan Tatiana

Pentru mama

Şi fericirea e atunci când lângă mine
E mama ce mă sfătuie de bine,
Ea mă ascultă, mă mângâie, mă-nvaţă
Şi mă îndrumă să aleg o cale dreaptă-n viaţă.

Ea mă iubeşte pân la infinit
Şi îmi arată asta prin grija ce mi-o poartă,
Când mai greşesc sau merg pe-un drum smintit
Ea mă mai ceartă, mă mustră, dar nu mă lasă.

Când sunt fericită sau când obţin vre-o performanţă
Nu uit ce mult m-ajutat a ei povaţă,
M-a învăţat de mica a citi, a împleti, a croşeta
M-a învăţat ce-nseamnă-n viaţă a lupta.

Nopţile erau frumoase când îmi spunea poveşti
Cu urşi, cu zâne, cu balauri, cu fete impărăteşti
Mă îmbrăţişa şi lângă ea mă simţeam protejată,
Ferită de pericole pentru o noaptea intreagă!

Eu o iubesc, şi-o voi iubi necontenit
Îi mulţumesc pentru iubirea, sfatul  oferit,
Ea mă încurajează, mă susţine şi mereu îmi spune
Să nu renunţ, să lupt, ca sunt şi  vremuri bune.

Abia aştept să o revăd după o lungă desparţire
Să facem totul împreună cu multa demnitate
S-aud  poveştile cu noi demult uitate,
Să ne-amintin de zile rele şi mai bune,
Si să recuperăm momentele de timp furate.

Ultimul mesaj

Mai bine plec decât să fiu minţită,
Eu te-am iubit, am fost o visătoare,
Dar nu-mi mai pasă sunt prea obosită
Cu timpul sentimentul greu dispare.

Nu vreau să mai pierd timpu pe prostii,
Căci timpul are a lui valoare,
Iar tu mă minţi că mă iubeşti şi vii
Să-mi spui că voi vedea în tine o schimbare.

Da multe chestii de prea multe ori le-am auzit,
Nu încerca să mă mai minţi frumos.
Tu ai trezit în mine un monstru îngrozit,
Iar timpul într-o zi nu poate fi întors.

Mai bine plec, nu pierd nici o secundă
M-am izolat de toţi când te-am iubit,
Vreau să te uit, să-ncep o nouă rundă,
În viaţă totul are un sfârşit.

Destinul nostru pe bucaţi s-a năriut
Caci între noi mereu minciuna a bântuit,
Nu vreau să pierd timpu cu regrete
"Eu am plecat"
E ultimul mesaj ce l-am lăsat pe perete!

Nu doar o amintire simpla

Şi am o mare suferinţă, nu pot să uit de tine
Nu pot să te înlătur din a mea fiinţă
Ştiind că drumurile ne sunt străine,
Dar fiecare are-un vis, are a lui dorinţă.

Şi amintindu-mi de tine doar sporadic
Aş vrea să cred că despărţirea a fost o glumă,
Nu vreau să plâng din nou dramatic,
Dar amintirile cu tine ma sugrumă.

Când te-am văzut în curte prima dată
Tu ai trecut şi te-ai uitat subtil la mine,
Am început să râd, am devenit mai agitată
Ca după să vorbesc  doar despre tine!

Vreau să revină zilele în care
Ieşeam şi mă strâgeai la piept,
Mi-e dor să-ţi simt a ta suflare
Să fii din nou băiatul meu perfect.

Să îmi zâmbeşti, să mă săruţi cuminte,
Să mă priveşti şi-n ochii tăi să văd iubire
Şi nu aş vrea ca cineva din noi să uite,
Să ne-amintim ca de o simplă amintire.

Sau poate că distanţa e de vină,
Şi de la dragoste la ură e un pas
Şi poate aştept degeaba să revină
Când tot ce-a fost frumos în urmă a rămas.

Şi nu mai pot iubi din nou, caci aş iubi pe jumătate
Sau poate nu mai vreau s-o fac, am obosit,
Speranţa moare ultima, îmi spun în fiecare noapte
Dar tu deja ai devenit un gând  subit!

E iarna, stau singura

E iarna, e frumos afară
Mă uit pe geam cum ninge ne-ncetat
Fulgii micuţi din cer  uşor coboară,
Iar câinele din curte alargă speriat.

Mă uit la pomul care se închină
Forţat de fulgii care îl apasă,
E o durere neagră şi străină
Pe care n-o simţim pe pielea noastră.

E ger cumplit ce ne pictează geamu,
De parcă vrea ceva să ne vorbească
Stau cocolită-n pat şi-admir peisajul,
Imaginea continuă să crească.

Lumina felinarului din strada goală
Se pierde-n întunericul pustiu,
Un fulg prin aer încearcă să mai zboare
Se joacă atât de vesel şi zglobiu.

Pe cărăruşa-ngustă de zapadă
Un câine urmele işi lasă,
Iar casele îmbracă o podoabă
Formată din zăpada nemiloasă.

E iarnă, e foarte trist afară
Stau cocolită singură în pat,

Un vis uşor prin minte se strecoară
Am adormit, iar totul a stagnat.

Oamenii

Şi crezi că îi cunoşti, dar bine
Defapt sunt aparenţe fine
Când cazi şi-aştepţi să te ridice
Dar ei te-ar mai lovi cu bice.

Improvizaţie

Când simt că inima îmi bate,
Cu zgomot dur, revoltător.
Eu vreau să fii pe-aici, pe-aproape
Să ne-ntîlnim, dar nu întâmplător!

Să mă cuprinzi uşor la pieptul tău,
Să-ţi simt parfumu îmbătător.
Să mă săruţi, cum ştii s-o faci mereu
Pe frunte şi să-mi zici că ţi-a fost dor!

Să-mi fii alături, să mă ţii de mână,
Iar viaţa ar printa un alt vizor.
Şi nu aş vrea să fii ca o furtună,
Ce vine repede şi-apoi dispare-n gol.

Să mă iubeşti, cum n-a făcut-o nimeni
Şi să zambesc doar amintindu-ne de noi.
Dar visele dispar în zori de ziuă,
Speranţele dispar când nu există noi.